Intrand din nou intr-o atmosfera mai putin optimista dar profunda (caci uneori ceea ce este vesel si optimist este superficial!), imi pun intrebarea: cine sunt eu cu adevarat? E ciudat, da, cred ca avem cu totii un astfel de moment, mai devreme sau mai tarziu, un moment de ratacire, de a incerca sa aflam cine suntem si ce ne dorim cu adevarat.
Constat tot mai des, aproape zi de zi, ca trebuie sa port o masca. Ok, am inteles si m-am obisniut cu ideea, ca toti avem mastile noastre, mai mult sau mai putin diferite personalitatii noastre, dar de ce simt ca aceasta nevoie de a ascunde ceea ce suntem apare tot mai des?
Observ ca e mult mai usor sa obtii ceva ce iti doresti daca esti altfel, daca nu esti asa cum simti tu ca trebuie sa fii, ci din potriva, vii in intampinarea asteptarilor celor de langa tine, si te comporti exact asa cum ar dori ei. Facem acest lucru uneori poate fara sa ne dam macar seama, acasa cu familia, la serviciu, cu prietenii, fie pentru a obtine mici favoruri sau pentru a avansa profesional. Inca nu m-am lamurit daca acest lucru este benefic.
Cu cativa ani in urma, idealista fiind, eram tentata sa cred in valori, in adevar si dreptate, in povesti cu final fericit datorita personajelor sincere si cinstite. Incet, incet am inceput sa imi permit sa cred ca din cand in cand e benefic sa remodelez realitatea, sa ii dau o forma care sa ma ajute in relatia cu ceilalti. Problema este ca tentatia este mare, iar distanta de la a spune diferit adevarul la curata minciuna este mica, insa ce este benefic atat pentru noi cat si pentru ceilalti?
Sunt foarte multe intrebari fara raspuns, dar cu siguranta raspunsurile vor veni pe parcurs. Tocmai acesta este si farmecul, sa ne lasam surprinsi. E dificil caci de multe ori surprinderea nu este pozitiva, si cu fiecare hop invatam sa devenim tot mai preventivi, intuitivi, incercand sa controlam totul. Incercam sa controlam reactiile celor din jur, ne facem obiective din “a obtine” si nu din “a oferi”, manipularea este deja o tehnica predata in scoli sub diverse forme.
Oscar Wilde
„Some cause happiness wherever they go; others whenever they go.”
„A dreamer is one who can only find his way by moonlight, and his punishment is that he sees the dawn before the rest of the world.”
„Experience is simply the name we give our mistakes.”
„When I was young I thought that money was the most important thing in life; now that I am old I know that it is.”
„I see when men love women. They give them but a little of their lives. But women when they love give everything.”
Conversatie cu o femeie inteligenta….
„Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:
– Ce tip de barbat cauti?
Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:
– Vrei sa stii intr-adevar?
El raspuse: Da!
Atunci ea incepu sa zica:
– Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce gandeste el, spuse:
– Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.
El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.
Ea zise:- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit. Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar … dar numai o ora ! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore !
Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.
El ii zise:
– Ceri mult.
Ea raspunse:
– Valorez mult.”
Beggining of a day…
Every morning I start with a drink from my cup of sunshine, to remind myself of who I am before I step into the world of „this is who we think you are” – Dodinsky
Jungla…
…sau nu. Perioada prin care trecem este, in mod necontestabil, una dificila si foarte probabil, nemaintalnita. In ceea ce priveste folosirea termenului de „jungla” pentru descrierea acestei situatii, este posibil sa nu fie tocmai potrivita.
Traim in tara in care „cei mari” fac legea si o fac de asa natura incat toti ceilalti sa nu aiba nimic de castigat, chiar din potriva. Este necesara implicarea Interpolului pentru calmarea clanurilor din Timisoara? Da, caci autoritatile locale sunt mult prea ocupate in incheierea de intelegeri cu acestea. De principii nici nu mai poate fi vorba, suntem condusi de asa zisele „clanuri” deoarece este de interes public asocierea marii puteri cu acestea.
Medici urmariti penal, profesori ce iau mita, camatari si …cam asta ne poate oferi a noastra tara mult iubita, „the land of choice”… Ce asteptari mai putem avea? Scoala te invata de fapt TOT ceea ce trebuie sa stii: sa pacalesti, sa furi, sa dai mita, sa-ti negociezi meritele si aptitudinile in functie de diferite favoruri… Caci poti lua nota mare la examen daca ii oferi profesorului cu pricina bucuria de a-i cumpara nu stiu ce carte, publicata acum nu stiu cati ani, de interes minim si o vanzare medie de 5 buc./an. Dar trebuie sa multumim acestor profesori caci ne pregatesc pentru viata, ne invata dupa ce etica sa ne ghidam si caror principii sa corespundem. De ce sa mai avem pretentii si sa fim nemultumiti de baltoaca de mizerii in care ne zbatem zilnic cand intreg sistemul, cu toate institutiile si ierarhia sa sunt defecte?
Back
Dupa o lunga perioada de tacere… m-am intors. Cu forte proaspete sper, caci urmeaza o perioada destul de aglomerata, antrenata, printre altele, de disertatie. Am avut parte de un sentiment extraordinar dupa momentul in care mi-am sustinut teza de licenta, un sentiment de eliberare si de atingere a unui nou obiectiv. Masterul a fost si este, deasemenea un obiectiv, personal, intrucat in conditiile de fata nu reusesc sa ii atribui o utilitate mult prea practica.
„Am un job, insa nu stiu cat de mult m-a ajutat diploma de licenta pentru a-l obtine sau mai bine zis, specializarea inscrisa pe aceasta diploma.” Da, ma tenteaza sa afirm acest lucru, imi este la foarte mare indemana chiar. Insa sunt constienta ca in lipsa unor studii superioare, care mai nou se indeparteaza de la a mai fi un lucru usor de obtinut, poate, nu asi fi fost aici. Si continui sa cred ca lucrurile nu pot ajunge din rau in mai rau, aflandu-ma, pentru moment, intr-o stare profunda de optimism. Consider ca „a nu face nimic” nu este o solutie.
Cat despre activitatea politica, in aproximativ un an de zile de la ultimul post, multe dintre perceptii s-au schimbat. Sa fie varsta, sa fie „impulsurile” oferite de viata? In orice caz, nu ma mai regasesc in idealurile de altadata si nu mai am forta sa cred ca deocamdata, chiar asi putea schimba ceva…
Dana Mireanu 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.